Tzac-clantz! Si am oprit timpul in loc. Cu un aparat foto, totul e cat se poate de simplu. Vedeti?! Neconditionata temporal, pot face orice de acum incolo. De pilda, fotografii! Si alte fotografii! :) Dincolo de timp, doar ele mai rezista...
Luminile Bucurestiului de Sarbatori si unul din ceasurile caruia i-am imprumutat o secunda de miscare...
Plecand de la o tema data de Francisc Vaida, n-am stat prea mult pe ganduri si am realizat acest autoportret pentru care am muncit ceva. Nu mult in timp, ci mult ca tehnica, dar sunt multumita de rezultat. Oricum, cred ca e loc de mai bine! Multumesc mamei mele pentru oglinda dulapului ei, fara ea n-as fi reusit!
E anotimpul luminilor; nu numai pentru ca e iarna si ziua e mai scurta, dar si pentru ca Sarbatorile ne bat la usa...sau in geam...
Stiu ca nu e nimic de râs in privirea unei pisici. Doar ca nu e o pisica oarecare, e un râs! Fotografiat pe bune, in carne si oase.
Rasarit...
aleargand...
Prima zi a lunii lui Cojoc, si iata ca Iarna isi intinde, fara drept la replica, mrejele-i argintii, inclestand sticlos si ultima suflare a Toamnei. Adjudecandu-si spatiul, bulversant si nemaiîntalnit de punctuala, Iarna si-a deghizat aparitia in transparenta ploaie - ultimele lacrimi ale surorii ei ruginii.
